Dor de copilărie

Am momente când îmi este dor. Dor de copilărie, dor de liniște, de nevinovăție, de neștiință. Dor de o viață lipsită de griji, fără temeri de necunoscut, însă plină de simplitate și de fericire.

Când suntem copii ardem cu nerăbdare să creștem, să devenim adulți, fără să ne imaginăm o clipă că atunci când o vom face ne vom dori cu ardoare să redevenim copii. Să fii adult presupune să fii responsabili la o cotă atât de înaltă încât copilăria să ți se pâră o perioadă care a apus și care pare izolată undeva atât de departe încât este greu de rememorat. A fi copil este atât de simplu. O zi din viață unui copil decurge mai simplu decât îți poți imagina. Cineva are constant grijă de ține. Grijă să fi îmbrăcat cum trebuie, să mănânci atunci când trebuie și ce trebuie, iar tu ca și copil să trebuiască doar să te joci și apoi ulterior să te conformezi așteptărilor părinților, pe măsură ce crești.

Îmi este dor să mă joc „de-a v-ați ascunselea” măcar o data. Am și uitat numărul serilor care treceau pe nesimțite jucând acest joc alături de prietenii mei. Nu mai punem la calcul năzbâtiile precum umflatul de baloane și umplutul lor cu apa pentru a le aruncă în stradă după trecători. Văi câte mustruluiri au dat naștere aceste „activități” ale noastre, dacă le putem numi așa. Acum ne bucurăm de joacă cu baloane dacă avem copii și ocazia ne permite sau la evenimente precum botezuri unde copilul din noi își face apariția și mai furăm din numeroasele baloane cu heliu și le înălțam spre cer, amintindu-ne de copilărie.

Fiecare etapă prin care am trecut că și copii, precum grădiniță, școală, liceul, toate au fost perioade pe care le-am așteptat, pe fiecare în parte, cu nerăbdare, din dorință de a descoperi ceva nou. Însă aceștia au fost doar pașii care ne-au adus mai aproape de a deveni adulți. Și am ajuns acolo unde ne-am dorit. Însă, nu știu dacă vreunul dintre noi, copil fiind, și-a imaginat ce complicat este să fii adult. Și am realizat, cu stupoare, că am ajuns în punctul în care ne dorim să ne întoarcem în copilărie, să fim iarăși tineri, să nu fim legați de o rutină zilnică ce presupune un loc de muncă cu un program regulat, cu atribuții ce trebuiesc îndeplinite întocmai.

Ajungem adulți și realizăm că din acel moment vor urmă o serie de evenimente ce ne vor oblige să ne comportam că atare. Nu mai putem face năzbâtii, sau poate doar câteodată, ci trebuie să fim mături șiș a ne comportam întocmai. Însă, indiferent de vârstă, undeva în fiecare dintre noi există acel copil. Acel copil care revine la viață în momentul în care în viață de cuplu a fiecăruia va interveni un copil. Prin copiii noștri ne vom retrăi propria copilărie. Alături de ei vom umflă și ne vom jucă iarăși cu baloane, vom construi castele de nisip, ne vom jucă „de-a v-ați ascunselea”, vom alergă, vom cântă și vom dansa, retrăind iarăși acele minunate momente din copilărie.

Să fii copil este minunat. De aceea auzim atât de des spunându-se că anii copilăriei nu se mai întorc și ar trebui să fie cei mai fericiți. Așadar, copilăriți cât mai mult! Aceștia sunt cei mai frumoși ani, din care vor rămâne doar amintiri de care ne vom aduce aminte peste ani cu drag și  melancolie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *