Progrese pe piața auto second hand din România

Progrese pe piața auto second hand din România

Progrese pe piața auto second hand din România

Știrile conform cărora România este printre țările cu cel mai mare parc auto second hand din Uniunea Europeană și printre primele din Europa sunt foarte frecvente în toată media. De ani buni în România sunt aduse mașini second hand din toate țările din vestul Europei. Dacă la început aceste mașini deja rulate erau comercializate de persoane private, care nu ofereau nici o garanție și nici o siguranță cu privire la starea tehnică a mașinilor second hand comercializate, în ultimii ani se pot observa o serie de progrese pe piața auto second hand Timisoara sau din țara noastră. Iar când ne referim la progrese, vorbim despre apariția unui număr tot mai mare de firme autorizate în comercializarea de mașini second hand.

Care sunt avantajele oferite de un dealer auto second hand autorizat?

Atunci când cumperi o mașină second hand nu ai de unde să știi exact cât de uzată este mașina respectivă și care este starea tehnică a mașinii care te interesează. Desigur, poți întreba vânzătorul, dar dacă este o persoană fizică, acesta îți poate spune orice ca să te convingă să cumperi mașina pe care o are spre vânzare. Ei bine, de cealaltă parte, atunci când alegi să cumperi o mașină second hand de la un dealer autorizat, vei beneficia de toată documentația, istoricul mașinii și garanția stării tehnice a mașinii. Un alt mare avantaj atunci când vorbim de un dealer auto second care funcționează perfect legal se referă la certitudinea faptului că acel kilometraj pe care îl vezi în bordul mașinii este cel real și nu este în nici un caz un kilometraj modificat, așa cum se mai întâmplă în cazul samsarilor care vând mașini rulate. La aceste doua avantaje deja amintite putem adăuga un alt mare atuu, și anume consultanța oferită de către firmele care vând legal mașini second hand. Consultanța poate fi de mare ajutor atunci când cauți cea mai bună mașină pentru tine și când trebuie să te încadrezi într-un anumit buget.

Cum alegi firma de auto second hand de la care să cumperi?

Tocmai datorită faptului că firmele care comercializează cu forme legale mașini second hand sunt tot mai numeroase face ca alegerea unei anumite firme să devină destul de dificilă. Pentru a ușura această alegere, venim cu câteva sugestii. În primul rând, alege un dealer auto second hand care are o ofertă foarte diversificată și numeroasă. În al doilea rând, alege o firmă care să fie cât mai aproape de localitatea de domiciliu, pentru a putea vedea la fața locului cât mai multe mașini. Iar un al treilea aspect pe baza căruia să faci alegerea poate fi recomandarea altor clienți care au ales să cumpere mașini de la dealer-ul respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *