A venit timpul sa afli care sunt conditiile de acordare a unui credit IFN Provident!

credit IFN

Viata e plina de oportunitati – de dezvoltare, de schimbare sau de investitii. Asa ca, uneori, cand oportunitatea de investitii exista, dar nu si fondurile necesare, poate fi momentul oportun pentru cautarea unor resurse financiare suplimentare.

De aceea, Provident iti pune la dispozitie posibilitatea de a aplica pentru un credit IFN pe termen scurt sau mediu, ideal pentru investitii rapide!

Inainte de a face acest pas, este indicat sa te informezi temeinic in privinta conditiilor de aplicare, dar si de rambursare pentru un credit IFN. Un mare avantaj al colaborarii cu Provident este atat experienta de care da dovada compania, existand pe piata romaneasca de peste 13 de ani, cat si seriozitatea reprezentantilor si transparenta cand vine vorba de costurile implicate.

Pentru inceput, este important sa cunosti conditiile minime de aplicare pentru un credit IFN Provident. Este necesar sa faci dovada faptului ca esti cetatean roman si ca ai peste 18 ani impliniti, dar si sa furnizezi o adresa de domiciliu sau de resedinta pe teritoriul Romaniei, alaturi de un numar de telefon.

De asemenea, va trebui sa faci si dovada unui venit fix de minimum 300 de Lei pe luna, prin intermediul unei adeverinte de salariu, a unei interogari ANAF sau a talonului de pensie, in cazul seniorilor.

Aceste date pot fi introduse online, in formularul de pe site-ul www.Provident.ro, sau comunicate prin intermediul telefonului la unul dintre numerele 021 9877 sau 021 275 75 75, ambele fiind apeluri cu tarif normal.

Dupa verificarea acestor date, daca au fost intrunite criteriile de eligibilitate, vei fi contactat de unul dintre reprezentantii Provident, care te va indruma mai departe pentru a obtine un credit IFN. Astfel, vei primi banii fie prin transfer bancar (vei avea nevoie de un cont activ), fie direct la tine acasa, daca alegi serviciul optional si auxiliar de gestionare la domiciliu a imprumutului.

Cu toate acestea, va trebui sa tii cont de faptul ca un credit IFN implica o anumita responsabilitate de ambele parti ale contractului. Prin urmare, inainte de a face acest pas, este indicat sa ai in vedere atat suma necesara pentru a-ti finaliza planurile, cat si modul in care vei putea restitui imprumutul.

Nu uita nici de promotiile active in perioada in care doresti sa soliciti un credit IFN. De exemplu, in intervalul 30.10.2019 – 29.11.2019, pentru orice credit IFN cu sume cuprinse intre 1000 si 4000 de Lei ai rate fixe saptamanale si ZERO comisioane!

De asemenea, din data de 25 septembrie pana pe 31 decembrie 2019, campania “Recomanzi si Castigi” si-a marit considerabil premiile! Astfel, daca esti client sau fost client Provident, recomanzi un prieten, si acea persoana face solicitarea si primeste un credit IFN, tu vei castiga garantat un premiu de 300 de Lei! Mai multe detalii se regasesc si pe website-ul Provident, sectiunea Promotii.

Asadar, daca esti pregatit sa faci acest pas si sa optezi pentru un credit IFN, alege Provident! Solicita un credit IFN si bucura-te de transparenta, seriozitate si rate fixe! In plus, sezonul promotiilor este in toi, asa ca intra pe site-ul www.Provident.ro, informeaza-te si aplica pentru un credit IFN, beneficiind de cele mai bune conditii! Ai toate motivele din lume sa investesti inteligent, cu Provident!

Lasă un răspuns