Ce sa faci cand iti este foame si nu stii sa gatesti
Stii sentimentul ala cand abia astepti sa ajungi acasa de la birou ori de la facultate si abia astepti sa deschizi frigiderul pentru a devora tot ce gasesti in el? S-ar putea sa resimti o dezamagire profunda cand vei vedea ca nu ai nimic gatit, doar cateva mezeluri si o sticla de lapte si poate cateva oua ramase de saptamana trecuta, care cu siguranta ca nu iti vor potoli foamea. Ai putea prepara ceva, insa nu ai cu ce si nici nu stii sa gatesti? Si atunci, ce alternative ai atunci cand este foarte foame?
Comanda mancare. Scenariul asta merge perfect atunci cand iti este foame si ai ceva banuti. Sunt o multime de restaurante care iti aduc mancarea acasa, deci nu mai bati tu drumul pana la cel preferat de tine. La o adica, te poti salva rapid comandand meniul zilei care de regula are un pret foarte convenabil si include 2 feluri de mancare, poate chiar si desert. O pizza sau un hamburger cu cartofi nu au cum sa coste foarte mult si iti vor potoli foamea.
Mananca la prieteni. Prietenii la nevoie se cunosc…si ce nevoie poate fi mai arzatoarea ca foamea! Cand chiar nu ai nici bani, poti sa mergi sa iei masa la un prieten. Cu sinceritatea vei merge la sigur, asa ca spune-i care este situatia si amuzati-va impreuna de ea, in timp ce savurati o ciorbita delicioasa.
Cumpara mancare semipreparata. Poate ca nu e prea gustoasa si nici prea sanatoasa, insa este un mod rapid prin care sa scapi de senzatia de foame. Supermarketurile sunt pline de mancaruri semipreparate, pe care trebuie doar sa le incalzesti sau cel mult sa le fierbi. Dai o fuga pana la magazin, economisesti timp si te saturi. In fond, ce altceva ai putea sa faci daca nu stii sa gatesti?
Apeleaza la parinti. Niciodata sa nu faci greseala de a-i spune mamei tale ca nu ai mancat nimic pana la o anumita ora. Si totusi, vine un moment in care trebuie sa fii sincer si sa ii recunosti asta, in conditiile in care frigiderul este gol iar cartea de bucate nu te ajuta mai deloc. Ce poate fi mai bun decat o portie de mancare sanatoasa si generoasa, asa, “ca la mama acasa”?
Incearca retete simple. Ok, acum ca ai folosit una dintre metodele de mai sus sa iti astamperi senzatia de foame, este timpul sa te gandesti in perspectiva. Ce vei face la urmatoarea masa? Nu ai decat sa inveti sa iti pregatesti singur mancaruri usoare. Si nu ne referim aici nici la sendvisuri, nici la cereale cu lapte, nici la hotdog-desi si ele sunt bine venite atunci cand foamea este prea mare si banii sunt putini. Un piure de cartofi cu legume ori o friptura gatita la cuptor chiar nu sunt deloc greu de facut. Satisfactia ca ti-ai gatit de unul singur va acoperi si un eventual insucces. Apuca-te de gatit, nimeni nu s-a nascut invatat!