Chitara din lemn potrivita pentru copilasii cantaciosi

In ultima vreme, chiar daca am stat mai mult decat ne-am fi dorit inchisi in casa, am reusit sa petrecem si timp alaturi de cei dragi. Caci pana la urma orice lucru neplacuta are si o parte buna, copilasii nostri s-au bucurat atat de prezenta noastra, cat si atentia pe care le-am acordat-o in aceasta perioada destul de incarcata din punct de vedere emotional.

Dar cu toate ca scoala a fost inchisa si multi dintre cei mici au participat la cursuri prin intermediul calculatorului, trebuie cumva sa ii incurajam sa participe din nou la activitatile extrascolare chiar din confortul locuintei noastre. Ce parere are cel mic de educatie muzicala, spre exemplu, caci banuim ca prefere atat jucariile educative, cat si pe cele distractive.

Daca doresti sa ii trezesti curiozitatea muzica a celui mic, poti incepe cu o chitara din lemn, mai precis cu un banjo adaptat mainilor lui micute. Astfel de jucarii muzicale contribuie la starnirea interesului pentru muzica, iar sunetele care prin exercitiu suna din ce in ce mai bine, cu siguranta ii va determina sa compuna melodii din ce in ce mai interesante.

O chiara din lemn poti achizitiona si din magazin online jucaresti.ro. Chitara este realizata din lemn natural, este colorata si are ilustratii care ii vor stimula interesul pentru muzica. Acest banjo cu 3 coarde, dar si chei de de acordaj in forma de pasari are o dimensiune de 18 x 8 x 43,8 cm. Chitara mai vine la pachet si cu 3 coarde de rezerva. Vezi aici mai multe detalii produs.

Cu siguranta cel mic iti cere o multime de jucarii si jocuri din ce in ce mai moderne si mai atractive din punct de vedere al tehnologiei. Cu toate acestea, este indicat sa ii incurajam sa se joace si cu alte jucarii, precum o chitara si sa petreaca mai putin timp in fata telefonului. Tehnologia, desi ne aduce o multime de avantaje si ne ajuta sa salvam o multime de timp, uneori poate fi si extrem de periculoasa. Prin urmare nu ar fi rau sa ii monitorizam atunci cand navigheaza pe internet si sa ii incurajam sa se joace mai mult in aer liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *