Jean-Claude Van Damme, Jackie Chan și Jim Caviezel, în filmele lunii la AMC
În a doua jumătate a lunii martie, acțiunea e la cote înalte la AMC, cu filme precum „Kickboxer: Răzbunarea” și „Tigrii de pe șine”. Iar spre final de lună, începem pregătirile de Paște, cu un film devenit clasic: „Patimile lui Hristos”.
Luni, 13 martie, de la ora 20:00, ne pregătim pentru „Kickboxer: Răzbunarea”, un film din seria lansată în 1989. Personajul principal, Kurt Sloane (interpretat aici de Alain Moussi), este un luptător care câștigă o luptă la Las Vegas și imediat după este sedat și transportat într-o închisoare din Bangkok. Acolo el este forțat să lupte cu un gigant înalt de peste 2 metri (interpretat de Hafþór Júlíus Björnsson, cunoscut ca „Muntele” Gregor Clegane din „Urzeala tronurilor”), pentru a-și recâștiga libertatea și 1 milion de dolari pe deasupra. Din distribuția acestui film fac parte și Jean-Claude Van Damme, Christopher Lambert și Mike Tyson.
Primul „Kickboxer”, din 1989, îl avea în rolul lui Kurt Sloane pe faimosul JCVD, iar personajul a fost „ucis” în al doilea film din serie. Astfel, acțiunea din „Kickboxer: Răzbunarea” are loc între primul și al doilea film din această serie, iar Jean-Claude, care de obicei nu joacă în continuările filmelor sale, interpretează aici un alt rol, Durand.
Marți, 21 martie, de la ora 19:30, e timpul să petrecem două ore de calitate în compania lui Jackie Chan, în filmul „Tigrii de pe șine”. Producția made in China spune povestea unui lucrător de cale ferată în China anului 1941, care conduce o echipă de luptători împotriva asupritorilor japonezi. Scopul este de a obține hrană pentru săraci.
Rezistența chineză are o misiune principală: să saboteze și să arunce în aer un pod de cale ferată folosit de ocupația japoneză pentru transportul de resurse. Producția are parte de nenumărate scene de acțiune în mișcare, profitând din plin de trenuri. Pe lângă asta, așa cum ne-a obișnuit Jackie Chan, subiectul serios este pus în valoare de umorul caracteristic veteranului în ale artelor marțiale.
Joi, 23 martie, de la ora 22:20, AMC a programat un film devenit clasic, deși a apărut nici acum 20 de ani: „Patimile lui Hristos”. Regizat de Mel Gibson, cu Jim Caviezel, Monica Bellucci și Maia Morgenstern în rolurile principale, filmul este o reprezentare brutală a patimilor – ultimele 12 ore din viața lui Iisus din Nazaret.
Filmul începe în Grădina Ghetsimani, unde, retras pentru a se ruga, după Cina cea de Taină, Iisus rezistă ispitelor Satanei. Trădat de Iuda, Hristos este arestat și dus la Ierusalim, unde este învinuit de blasfemie și condamnat la moarte. Urmează coroana de spini, drumul crucii și răstignirea, toate reprezentate în manieră brutală, deloc cosmetizată.
Mel Gibson lucrează în prezent la o continuare-surpriză a filmului, care ar putea fi lansată în 2024, la fix 20 de ani de la premiera primului film. Acțiunea ar avea loc în cele trei zile dintre răstignire și înviere.