Mai este Luna familiei și prietenilor la JimJam
Relațiile calde de familie, iubirea profundă pe care o simt părinții față de copii și viceversa, bucuriile mici și mari pe care ți le aduc frații, surorile, dar și cei mai dragi prieteni – aceste teme sunt focusul serialelor de neratat în mai, la JimJam, luna dedicată familiei și prietenilor. JimJam a programat titluri precum „Bing”, „Ghici cât de mult te iubesc” și „Tripleții”, seriale de animație care subliniază importanța legăturilor apropiate din viețile noastre.
În fiecare dimineață, de la ora 6:00, și apoi din nou de la ora prânzului, dăm startul serialelor despre familie și prieteni. Primul este „Bing”, povestea unui iepuraș în vârstă de trei ani. Bing adoră să exploreze, să se dea în leagăn, să admire artificiile și să se joace cu blocuri de lemn. El este în grija iepurașului Flop și are aventuri alături de verișoara lui, Coco, în vârstă de 10 ani,, elefănțica Sula, în vârstă de 4 ani, care este și cea mai bună prietenă a lui Bing, dar și Pando, în vârstă de doar 2 ani, un ursuleț panda.
Alături de aceste personaje magice, micii telespectatori pot învăța moduri diferite, dar blânde, de a se uita la lumea din jurul lor. Serialul surprinde energia fantastică, haosul și entuziasmul care se manifestă atunci când ești o ființă cu mare poftă de a învăța cât mai mult.
Apoi urmează al doilea serial, „Ghici cât de mult te iubesc”, o poveste tandră despre un tată și un fiu – iepurași și ei – și despre toate straturile, nuanțele și profunzimile dragostei pe care o au unul față de celălalt. Cei doi iepurași se întreabă mereu: „ghici cât de mult te iubesc?” și apoi își răspund unul altuia – concluzia fiind că se iubesc enorm și din ce în ce mai mult. Serialul arată simplitatea și căldura iubirii necondiționate din familie.
„Ghici cât de mult te iubesc” este adaptarea unei cărți ilustrate de succes, în care a apărut pentru prima oară expresia „te iubesc până la lună și înapoi”, care a fost adoptată apoi și folosită timp de decenii.
Al treilea serial în prim-plan în Luna familiei și prietenilor este „Tripleții”, o poveste amuzantă și simpatică despre dragostea de frate… dar și dragostea de soră. Atunci când ești copil, totul are mai multă savoare atunci când e împărtășit cu cineva apropiat. E mai bine… împreună: să faci pozne, să ai parte de bucurii, dar și să fii cuminte. Tripleții, doi frați și o soră de aceeași vârstă, știu mai bine decât oricine cât de grozav e să împărtășești aventurile copilăriei și să lucrezi împreună pentru a rezolva problemele care apar.