Sportivii anului au fost premiați la Gala Canotajului Românesc. 2022 este cel mai de succes an din istoria Federației Române de Canotaj

Cei mai buni sportivi ai Federaţiei Române de Canotaj, care au oferit rezultate excepționale la Campionatele Europene și Mondiale din acest an, au fost premiați în cadrul Galei Canotajului Românesc. Ediția din acest an, prezentată de Teodora Tompea, a avut loc la Casa Siqua din București, în prezența Președintelui Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a Președintelui Comitetului Olimpic Român, Mihai Covaliu, și a partenerilor Federației Române de Canotaj care, prin implicarea continuă, susțin performanța sportivilor.

2022 este considerat cel mai de succes din istoria Federației Române de Canotaj, cu 39 de medalii câștigate la competițiile internaționale importante, un an în care sportivii federației au adus o mulțime de motive de mândrie românilor de pretutindeni. În premieră în istoria canotajului românesc, în 2022, s-au câștigat 5 medalii de aur și 3 de bronz la Campionatele Europene și 4 medalii de aur la Campionatele Mondiale.

În cadrul Galei Canotajului Românesc au fost premiați și cei care au roluri esențiale în obținerea tuturor acestor rezultate de excepție: antrenori, echipa medicală, parteneri, sponsori și întregul colectiv tehnic ce îi sprijină pe sportivi în drumul lor spre performanță.

Momentele muzicale au fost asigurate de naistul Nicolae Voiculeț, care a primit și un trofeu special din partea Federației Române de Canotaj. Tot un tofeu special a mers și către Teodora Tompea, gazda evenimentului.

Lista laureaților Galei Canotajului Românesc 2022

Sportivul Anului: Simona Radiș, steaua incontestabilă din elita canotajului mondial. Campioană Olimpică la Tokyo 2020, alături de Ancuța Bodnar în barca de dublu vâsle feminin, de două ori Campioană Europeană în 2022 (atât la dublu vâsle cât și în barca de 8+ 1), Simona Radiș a devenit singura sportivă din lume care câștigă două medalii de aur la Campionatele Mondiale, în 2022, în mai puțin de o oră.

Simona Radiș și Ancuța Bodnar – Campioane Olimpice la Tokyo 2020, duble Campioane Europene în 2022, atât la dublu vâsle feminin (W2x), cât și la 8+1 feminin (W8+), dar și Campioane Mondiale în 2022 la dublu vâsle feminin (W2x).

Ionela Cozmiuc – Campioană Mondială și Europeană în 2022 în proba de schif simplu categorie ușoară (LW1x).

Echipajul de dublu rame masculin, Campionii Mondiali și Europeni Sergiu Bejan și Marius Cozmiuc. Ei au devenit primii canotori români din istorie cu titlu mondial în proba de dublu rame masculin, aceeași în care tot anul acesta au cucerit și aurul european.

Echipajul de patru vâsle masculin medaliat cu bronz la Campionatele Europene 2022: Mihai Chiruță, Ciprian Tudosă, Ioan Prundeanu și Florin-Marian Enache.

Echipajul de patru rame masculin, compus din Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu, Mihăiță Țigănescu și Florin Lehaci, sportivii medaliați cu bronz la Campionatul European de la Munchen.

Denisa Tîlvescu și Ioana Vrînceanu, duble campioane europene în 2022, atât în proba de dublu rame feminin (W2-), cât și în proba de 8+1 feminin (W8+). Ioana Vrînceanu este și Campioană Mondială, făcând parte din echipajul de 8+1 feminin care a câștigat medalia de aur la Mondialul de la Racice.

Magdalena Rusu face parte atât din echipajul de 8+1 feminin care a câștigat aur la Campionatul European, cât și din barca de 8+1 ce a cucerit anul acesta aurul mondial. Are și medalie de bronz la Europene alături de colegele ei din barca de patru rame feminin (W4-), Mădălina Bereș, Iuliana Buhuș și Amalia Bereș.

Iuliana Buhuș este dublă medaliată cu aur în acest an în echipajul de 8+1 feminin, atât la Campionatele Europene cât și la Campionatele Mondiale. De asemenea, Iuliana a câștigat și bronz la Europene alături de colegele ei din barca de patru rame feminin.

Mădălina Bereș este componentă a echipajului de 8+1 feminin care a câștigat aur  atât la Campionatul European cât și la Campionatul Mondial. De asemenea, Mădălina a câștigat și o medalie de bronz la Europene alături de colegele ei din barca de patru rame feminin.

Amalia Bereș face parte din echipajul de 8+1 feminin care a câștigat aur atât la Campionatul European, cât și la Campionatul Mondial. Amalia mai are în palmares în acest an și medalie de bronz la Campionatele Europene.

Adriana Ailincăi face parte din echipajul de 8+1 feminin  care a câștigat aurul la Campionatul Mondial 2022.

Maria Tivodariu face parte din echipajul de 8+1 feminin care a câștigat aurul la Campionatul Mondial 2022.

Adrian Munteanu a fost cârmaci pentru echipajul de 8+1 feminin, medaliat cu la Campionatul European 2022.

Victoria Ștefania Petreanu a fost cârmaci pentru echipajul de 8+1 feminin, medaliat cu aur la Campionatul Mondial 2022.

Juniori: Grădinăciuc Delia Mirabela, Todirică Andreea, Nedelcu Iulia Valentina, Mătran Ana Maria

Tineret: Bălaucă Iulia Liliana, Moroșanu Andrada Maria, Ungureanu Alexandra Roxana, Cireș Andreea Patricia, Ciotău Emanuela Ioana, Drugă Cristina Florentina, Mândrilă Andrei, Neamțu Claudiu

Antrenori:
Antonio Colamonici (antrenor principal al Loturilor Olimpice de Seniori și Tineret Under 23), Alupei Dorin, Măstăcan Vasile, Despina Marcus, Atomei Ciprian, Băhnărel Sorin, Cochela Veronica, Boguș Cosmin, Băcăoanu-Aanei Marius, Codrici Bogdan, Ignat Doina, Oșean Vasile, Ogulturk Ana Maria, Donci Daniel, Petrescu Mihaela, Maliș Alexandru, Bulie Bogdan, Maliș Cristian, Grijuc Marian.

Trofee Speciale:
Eduard Novak, Ministru Sportului 
Mihai Covaliu, Președintele Comitetului Olimpic și sportiv Român
Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte UniCredit Bank România
Marian Ivan, Primarul Orasului Pantelimon
Rodica Diaconu și Alexandra Boncu; Bucovina
Romeo Căzănescu, Director Herbalife Nutrition
Anca Gheorghe, Ford Țiriac Auto
Raluca Soare, Fundația Ion Tiriac
Dan Stratan, director Ciga Energy
Valeria Sabo, Consultant de Imagine al Federației Române de Canotaj
Andreea Bănicescu, Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate
Florentina Voicu, Fiterman Pharma
Alin Irimia, BDO România
Bogdan Niță, Sanovita
Lucian Morteanu, Phoenicia Hotels

Au fost acordate și trofee către Negro 2000, Maestro, Pron Natura, ai căror reprezentanți nu au reușit să fie prezenți la gală.

Christian Stan, Managing Partner YOLO Media, Agenția de PR și comunicare a Federației Române de Canotaj

Laurențiu Ciornei, fondator Asociația Alianță pentru Pădure

Cluburi sportive: CS Dinamo București, CSA Steaua București, CSM Calarasi ,CSM Iasi și CSN Snagov

Partenerii evenimentului: Leonidas, Consiglieri, La Mama, Beautik, Alira, MS Croaziere Diana, Casa Siqua, Tuborg, Granini, Camera de Comerț și Industrie a României în Italia, Asociația Românilor în Italia și Asociația pentru Respectarea Drepturilor Omului (ARDOM).

Declarație Elisabeta Lipă:

„Am sărbătorit astăzi împreună, la Gala Canotajului Românesc 2022, cel mai de succes an din istoria Federației Române de Canotaj, iar asta mă bucură, mă emoționează și mă face extrem de mândră.

Ne așteaptă un 2023 extrem de solicitant, iar aici mă refer la calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, și sper că această ploaie de azi să fie cu mult succes pentru canotajul românesc, în particular, și pentru sportul românesc în general. Îmi doresc ca anul viitor să ne putem bucura de cât mai multe bărci calificate la Jocurile Olimpice.

Sunt mândră să pot spune că Federația Română de Canotaj este, deja de șase ani consecutivi, federația cu cele mai bune performanțe din sportul românesc. Îi felicit pe această cale pe toți sportivii, antrenorii și întreg colectivul tehnic pentru munca pe care o depun zi de zi.
Toate aceste lucruri nu se pot realiza dacă nu ai niște parteneri extraordinari care să îți fie alături.

Doresc să mulțumesc pe această cale Ministerului Sportului și Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru susținere, dar și partenerilor Federației care ne sunt alături și care au înțeles cât de important este ca performanța să fie susținută. Țin să menționez că COSR acoperă în mare măsură finanțarea acestor tineri minunați începând de la Centrele Naționale Olimpice de Juniori și Tineret și până la loturile olimpice bineînțeles, finanțarea cantonamentului care începe de miercuri. Suma nu este mică, dar sportivii noștri merită cu prisosință pentru că au demonstrat că fac România cunoscută în lume și ne bucură cu performanțele lor.

Mulțumesc partenerilor de nădejde ai Federației Române de Canotaj: UniCredit Bank România (partenerul principal al FRC în acest ciclu Olimpic), Herbalife Nutrition, Apa Bucovina, Primăria Orașului Pantelimon, Phoenicia Hotels, Ford România, Țiriac Auto, Fundația Țiriac, Negro 2000 România, SCC Erbașu, SanoVita, IBB-HIB România, Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate, BDO România, Apele Române, Fiterman Pharma, Maestro, Zuzu și Pro Natura. De asemenea, ca parteneri ai Galei Canotajului Românesc 2022 ni s-au alăturat Consiglieri, Leonidas, Beautik Haute Parfumerie, Eisberg Simply Fresh, MS Diana – Croaziere pe Dunăre, Tuborg, Granini și La Mama. Sper ca această colaborare frumoasă și fructuoasă să continue și pe viitor, cu aceleași rezultate!”, a declarat Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

Succes Grup - Agentie de publicitate

Succes Grup - agentie de publicitate specializata in campanii de presa si PR, evenimente corporate si solutii de marketing inovatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *