STUDIU DE PIAȚĂ: Românii preferă mai degrabă apartamentele decât casele
• Între 400 și 500.000 de oameni sondează piața imobiliară sau sunt interesați să achiziționeze o locuință.
• Din totalul căutărilor de locuințe, 20-25% caută în zone centrale, 30-40% la periferie, iar restul în cartiere, spun specialiștii imobiliari.
• Peste 70% dintre cei care își caută o locuință doresc un apartament, iar restul caută o casă.
• Prețul decide alegerea locuinței.
• Principalele piețe rezidențiale din țară se regăsesc în: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța.
În ultimul trimestru din 2023, cererea totală de case și apartamente noi și vechi la nivel național a fost de 124.700, din care 105.800 vechi și 45.100 noi. Cei mai mulți potențiali cumpărători și-au căutat, în trimestrul IV 2023, un apartament sau o casă în București. 145.200 de potențiali cumpărători s-au înregistrat în trimestrul IV din 2023 la nivel de țară, cu 21,7% mai mulți decât în 2022. Ei s-au luptat pentru 116.600 de proprietăți rezidențiale (case, apartamente), cu 25,2% mai puține decât în 2022 când erau disponibile 155.800 de proprietăți.
Românii care își caută o locuință în 2024 vor fi și anul acesta undeva în jurul a jumătate de milion, afirmă specialiștii în imobiliare. Cei care își doresc un apartament/casă țin cont nu doar de preț, ci și de localizarea acestuia. Unii își caută locuință într-o zonă centrală, alții în zone periferice.
„Din totalul căutărilor de locuințe, 20-25% dintre oameni caută în zone centrale, 30-40% la periferie, iar restul în cartiere. Mai puțin de 30% sunt căutări pentru casă, iar restul sunt căutări pentru apartamente. Totuși, dacă oamenii au de ales între preț și locație, prețul decide”, spune Oana Ivan fondatoarea Oana Ivan&Associates-Comprehensive Real Estate Solutions.
„Sunt unele aspecte de remarcat în ceea ce privește locația, pentru că s-a văzut în ultimii ani o migrare către zonele periurbane, mai departe de centrul aglomerat al orașelor sau cât mai aproape de birou/școala copiilor. Pe de altă parte, trebuie să percepem și că, prin trecerea timpului și a dezvoltărilor de infrastructură, tehnologice, sociale și economice, expansiunea orașului, s-a creat câte un «centru», un «hub» pentru fiecare dintre zone. Aceste centre satisfac pe deplin stilul de viață și cerințele comunității. Implicarea antreprenorilor, a dezvoltatorilor – retail, rezidențial – în construirea acestor spații dezvoltă comunități și integrează armonios în peisajul colectiv identitatea orașului. Potențialii cumpărători au niște areale asupra cărora se apleacă în căutările lor, fie că sunt de natură familială, fie sunt în funcție de job, context de carieră etc. ori în funcție de aspirații.” (Ramona Babiuc, Eden Capital Development).
Deși, pentru o parte dintre români prețul dictează o anumită achiziție imobiliară, pentru alții locația imobilului contează la fel de mult ca și reputația dezvoltatorului imobiliar. „Locația este foarte importantă. Putem spune că ea merge în paralel, ca și criteriu de căutare, cu reputația dezvoltatorului.
Prețul este un apanaj al contextului personal, la nivel de lejeritate financiară proprie și se asumă odată cu locația țintită”, observă Ramona Babiuc, Eden Capital. „Cumpărătorii educați, care sunt din ce în ce mai mulți, evaluează componențele prețului în funcție de mai mulți factori: locație, reputația dezvoltatorului, beneficiile pe care alegerea proprietății le pot genera, facilitățile ansamblului, finisajele, designul etc. Prețul înglobează, pe lângă materiale și manoperă, o suită de aspecte care reprezintă o mare pondere în luarea unei decizii de achiziție.”
De ce unii clienți își doresc o casă, iar alții vor un apartament? Nu este atât o chestiune legată de gust, cât mai degrabă de cum își planifică viața și ce relație au cu natura viitorii proprietari. Ambele categorii știu foarte bine ce vor și de ce se orientează către o anumită tipologie.
„Nu este o chestiune de potență financiară, ci de stil de viață. Vorbind despre cei care cumpără pentru utilizare proprie, clienții noștri, prin specificul produselor noastre și prin natura stilului lor de viață, sunt cei care aleg ansamblurile rezidențiale premium și exclusiviste, ce își doresc o viață relaxată, finisaje și dotări de calitate, să beneficieze de facilități multiple în locație etc. Un apartament este de asemenea, nu numai o investiție personală, ci și una financiar avantajoasă care își produce efectele benefice rapid. Pentru clienții noștri, deținerea unei proprietăți în ansamblurile noastre este o carte de vizită, un aspect reciproc și din partea noastră”, (Ramona Babiuc, Eden Capital Development).
În ceea ce privește clienții care aleg o casă, aceștia sunt în general familii cu copii care vor să beneficieze de curte și un spațiu mai mare de locuire. Provocarea constă in locație, deoarece nu mulți sunt dispuși să se mute la periferie și caută să fie aproape de instituțiile de învățământ. În general acesti clienți fie sunt antreprenori, fie freelanceri sau lucrează în poziții de top management și au flexibilitate în program.
“Casele din proiectul Epique home sunt poziționate într-o locație excelentă din punct de vedere al școlilor și grădinițelor. Iar acest lucru ne-a ajutat să vindem cu succes casele din proiect. Familiile cu copii caută acest gen de locații, proximitatea fiind un factor important în luarea deciziei. Observăm un interes crescut și pentru tehnologiile verzi folosite, ce reduc considerabil costurile acestor case cu încălzirea, răcirea și apa caldă. Practic, la aceste case costurile pe timp de iarnă pentru asigurarea acestor beneficii sunt asemănătoare cu cele ale unui apartament mai mare.” VLAS VEACESLAV, CEO Ecovillas Company.