Taninurile din vinuri

Vinul, băutura alcoolizată şi foarte parfumată, reprezintă un bogat bagaj de taninuri. Fabricat din diverse soiuri de struguri, vinul asimilează şi aceste componente care se află în universul vegetal, în special în straturile exterioare ale plantelor, precum coaja şi scoarţa.

Ce sunt taninurile

Taninurile reprezintă o serie de compuşi care fac parte din familia polifenolilor, antioxidanţi cu efecte extraordinare asupra sănătăţii omului. Viţa-de-vie este una dintre plantele care deţine un depozit important de taninuri, existente în sâmburi, coji şi partea lemnoasă a ciorchinelui, pe care îl transferă şi sortimentelor de vin, în special celor roşii, în al căror proces de fermentare, cojile boabelor de struguri sunt prezente. Crama Zoreşti – Dealu Mare, prin tehnicile de fermentare şi macerare aplicate soiurilor de struguri, obţine variate sortimente de vinuri roşii, cu o puternică concentraţie de taninuri.

Macerarea îndelungată

În cadrul procesului de fabricare a vinurilor roşii, specialiştii de la Crama Zoreşti – Dealu Mare adoptă o macerare îndelungată, la care sunt supuse atât pulpa boabelor de struguri, cât şi cojile acestora. Astfel se facilitează extragerea tuturor substanţelor şi transferarea acestora în vinul care urmează să ia naştere. Pe lângă aceasta, concentraţia de taninuri va creşte şi pe perioada de maturare şi învechire, obţinându-se astfel o licoare care manifestă proprietăţi astringente şi o cromatică puternic rubinie. Această astringenţă, asprimea resimţită chiar după prima sorbitură de vin, devine astfel caracteristică vinurilor roşii, fiind mult influenţată de macerarea componentelor strugurilor bogate în taninuri.

Proprietăţile taninurilor

Rolul iniţial şi natural al acestor  polifenoli este acela de a îndepărta prădătorii de plantele care ar putea să le devină gazde, prin gustul amar şi specific pe care îl conferă. În compoziţia vinurilor, taninurile vor avea o serie de funcţii, astfel că vor proteja împotriva oxidării, stabilizează culoarea, previn formarea bacteriilor, elimină compușii sulfuraţi şi personalizează gustul atât de caracteristic.

Beneficiile în consumul uman     

Alegând să consumăm moderat vin, în special pe cel roşu, ne vom asigura o serie de beneficii, taninurile având puternice roluri antiinflamatoare, antioxidante, astringente, antibacteriene, hemostatice, antidiareice şi antiulceroase. Astfel, consumând vinurile naturale produse de Crama Zoreşti – Dealu Mare, ne vom asigura o bună funcţionare a organismului, taninurile influenţând circulaţia sangvină, sistemul digestiv, reducând contracţiile musculare, limitând activităţile cu rol inflamator şi pătrunderea şi dezvoltarea  microorganismelor patogene. Taninurile naturale aflate în struguri, nu acţionează asupra corpului uman doar prin consumul de vin, ci sunt utilizate cu mare succes şi în industria cosmetică, aceştia fiind incluşi într-o serie de produse destinate îngrijirii tenului şi ameliorării simptomelor diferitelor afecţiuni specifice, precum acneea şi dermatitele.
Astfel, taninurile îşi demonstrează beneficiile pe care le pot asigura corpului uman, însă trebuie ştiut faptul că în exces acestea pot deveni toxice pentru organism.


© Crama Zoreşti – Dealu Mare

Com. Vernești, Jud. Buzău
www.zoresti.ro; www.vinurizoresti.ro

Urmăriți-ne pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *