Alexandra Uşurelu, în dar pentru Timişoara!

alexandra usurelu
Alexandra Uşurelu, una dintre cele mai îndrăgite artiste independente din România, te cucereşte din primele secunde în care o asculţi.

Muzica ei emană atâta căldură şi frumuseţe, încât este imposibil să nu sensibilizeze întregul public. Vocea ei sublimă, alături de versurile poetice ale lui Bobby Stoica, au reuşit să ajungă în casele a peste 10.000 de oameni şi să îi încânte în cadrul a peste 300 de concerte, susţinute în ultimii 3 ani.

Primul său album de studio “La capătul lumii”, a câştigat distincţia “Cel mai bun album al anului 2015”, devenind unul dintre cele mai bine vândute albume indie din România.
De curând, a lansat DVD-ul “Simfonic PUR”, care s-a bucurat de un succes incomensurabil, stocul epuizându-se în câteva zile.

Aseară, timişorenii au avut norocul de a asista la un concert de-al Alexandrei Uşurelu împreună cu band-ul ei şi Muse Quartet, în cadrul festivalului “Bega Bulevard”. Alături de numeroşii spectatori, s-au alăturat sute de porumbei ce dansau în cercuri deasupra lor, parcă bucurându-se de atmosferă şi muzică.

Cadrul a fost feeric, de poveste, şi la fel ca de fiecare dată, Alexandra a reuşit să facă atâtea inimi să bată la unison.

Lasă un răspuns