Tot ce trebuie să știi pentru a cumpăra un apartament de care să te bucuri pe termen lung
Achiziționarea unui apartament este, pentru majoritatea persoanelor, un moment foarte important din viața acestora. De fiecare dată când vine vorba să devenim proprietari asupra unui imobil, există câteva aspecte pe care este important să le luăm în considerare, în așa fel încât să fim siguri că investiția pe care o avem este capabilă să reziste în decursul timpului. Nici nu este de mirare, întrucât atunci când facem o asemenea investiție, de o asemenea amploare, vrem să fim siguri că rezultatul se ridică la nivelul așteptărilor noastre. Tocmai de aceea, cu scopul de a veni în ajutorul tău, am colectat o serie de recomandări și sfaturi ale specialiștilor. Rămâi alături de noi și descoperă în rândurile următoare tot ce trebuie să știi pentru a cumpăra un apartament de care să te bucuri pe termen lung!
- Află care este anul construcției imobilului
Indiferent că vrei să vizionezi apartamentul pentru tine sau pentru o persoană dragă ție, anul construcției este un factor care setează și prețul de piață. Așa se face că, nu de puține ori, clădirile vechi au un preț mai mic față de cele noi. Acest lucru se traduce prin faptul că, cu cât un imobil este mai vechi, cu atât prețul construcției și costurile asociate procesului sunt mai mici. Cu toate acestea, în special în cazul orașelor mari, este indicat să te orientezi către apartamente construită după anul 1977.
- Realizează o vizionare comprehensivă a apartamentului
Înainte de a plăti o sumă considerabilă pe un apartament, te-ar putea interesa să faci o vizionare completă a acestuia. De cele mai multe ori, acest lucru se realizează în etape. La început, poți face vizionarea din perspectiva avantajelor pe care apartamentul le oferă. În această categorie intră dimensiunea apartamentului, numărul de camere și, nu în ultimul rând, existența finisajelor. Ulterior, poți să vizionezi scara blocului, observând dacă sunt prezente cutii postale bloc. În caz contrar, poți lua legătura cu administratorul de bloc, căruia să îi prezinți toate ofertele existențe pe cutiipostalebloc.ro.
- Fă o listă cu reparațiile și renovările pe care trebuie să le întreprinzi
Atât apartamentele noi, cat și cele vechi au, deseori, nevoie de reparații și renovări. Înainte de a achiziționa imobilul și de a semna orice contract, te-ar putea interesa care ar fi o estimare a tuturor costurilor. Doar așa, îți vei putea face toate calculele de care ai nevoie, în așa fel încât să îți poți seta bugetul. Nu de puține ori, te vei putea confrunta cu o instalație electrică deficitară, sau cu câteva țevi sparte, care inundă vecinii. Cunoscând toate aceste aspecte și elemente, îți vei putea da seama de costul investiției per total. Chiar dacă, inițial, această investiție poate părea inutilă, de îndată ce te vei muta în noul apartament vei putea observa utilitatea acestor mici verificări. Astfel, în cel mai scurt timp, te vei putea muta și începe noua viață în noul tău apartament.
Bucură-te de cel mai frumos imobil pe care l-ai achiziționat, asigurându-te, în același timp, de toate costurile pe care le vei avea de plată. Cu cât vei cunoaște suma finală de plată mai repede, cu atât îți vei putea gestiona mult mai bine în bugetul pe care îl vei avea la dispoziție.